Home » Natură » Doi urși simpatici surprinși în timp ce inspectează o cameră de monitorizare a faunei

Doi urși simpatici surprinși în timp ce inspectează o cameră de monitorizare a faunei

Publicat: 27.02.2021

Doi urși dintr-o pădure din Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș au descoperit o cameră de monitorizare a faunei. Animalele au studiat obiectul și apoi și-au văzut de drum.

Urșii au descoperit camera montată pe un trunchi de copac.

GALERIE FOTO

Este vorba despre un dispozitiv al Romsilva, compania care administrează parcul național din județele Harghita și Neamț.

Doi urși foarte simpatici au descoperit camera de monitorizare a faunei

„Am încercat să-i filmăm discret, dar nu prea ne-a ieșit. Doi urși foarte simpatici au descoperit camera de monitorizare a faunei amplasată de specialiștii Romsilva într-o pădure din Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș.După cum se vede în imaginile amuzante, urșii s-au rezumat doar la o inspecție atentă a camerei de monitorizare și nu ne-au distrus aparatura, chiar dacă ne-au aburit obiectivul cu nările în timp ce cercetau aparatul de filmat”, au povestit angajații Romsilva.

Urșii au simțit urmele de miros uman de pe cameră

Probabil, urșii au simțit urmele de miros uman de pe camera de monitorizare a faunei. Potrivit specialiștilor, urșii detectează hrana de la câțiva kilometri distanță, având simțul olfactiv extrem de dezvoltat. Urșii au fose nazale mari și mii de receptori ai mirosului, iar centrul mirosului din creierul ursului este de cinci ori mai dezvoltat decât al omului.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
8 moduri în care alcoolul îți afectează corpul. De ce nici consumul moderat nu este lipsit de riscuri?
8 moduri în care alcoolul îți afectează corpul. De ce nici consumul moderat nu este lipsit de riscuri?
Copacul Prometeu, vechi de 4.900 de ani, a fost cândva cel mai bătrân din lume. Ce soartă a avut?
Copacul Prometeu, vechi de 4.900 de ani, a fost cândva cel mai bătrân din lume. Ce soartă a avut?
De ce s-ar putea să nu ne dăm seama niciodată dacă Inteligența Artificială devine conștientă?
De ce s-ar putea să nu ne dăm seama niciodată dacă Inteligența Artificială devine conștientă?
Japonezii dau în judecată Guvernul din cauza schimbărilor climatice
Japonezii dau în judecată Guvernul din cauza schimbărilor climatice
România și alte șase țări europene, responsabile de 90% din produse contrafăcute reținute în UE
România și alte șase țări europene, responsabile de 90% din produse contrafăcute reținute în UE
Cele mai căutate joburi în 2025. Ce domeniu i-a atras cel mai mult pe români?
Cele mai căutate joburi în 2025. Ce domeniu i-a atras cel mai mult pe români?
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist”
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, ...
Un astronom celebru de la Harvard spune că o navă extraterestră a ajuns lângă Pământ
Un astronom celebru de la Harvard spune că o navă extraterestră a ajuns lângă Pământ
O boală extrem de contagioasă pentru bebeluși revine în forță
O boală extrem de contagioasă pentru bebeluși revine în forță
Virusurile gripale au început să circule mai devreme decât de obicei în Europa
Virusurile gripale au început să circule mai devreme decât de obicei în Europa
Cum este viața în cel mai rece oraș din lume? Mâncarea îngheață în câteva secunde!
Cum este viața în cel mai rece oraș din lume? Mâncarea îngheață în câteva secunde!
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune
De ce ni se pare că luna decembrie „vine mai devreme” în fiecare an?
De ce ni se pare că luna decembrie „vine mai devreme” în fiecare an?
Ligrul: întâlnirea rară dintre regele leu și tigru
Ligrul: întâlnirea rară dintre regele leu și tigru
Cine a fost Cleopatra dincolo de mitul seducției? O regină cultivată, o jucătoare politică redutabilă și o figură istorică mult mai complexă decât legenda
Cine a fost Cleopatra dincolo de mitul seducției? O regină cultivată, o jucătoare politică redutabilă și o figură ...
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile
„Olympia” lui Édouard Manet: de la acuzații de imoralitate și plagiat la redefinirea nudului în pictura modernă
„Olympia” lui Édouard Manet: de la acuzații de imoralitate și plagiat la redefinirea nudului în pictura modernă